Înălțarea Sfintei Cruci
Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci. În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente, deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci, și anume:
– Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul si înălțarea ei solemnă în văzul poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335.
– Aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor, la 14 septembrie 630.
După mărturia unei cronici anonime, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ar fi luat ființă în anul 335. În acel an, în ziua de 13 septembrie, a avut loc sfințirea celebrei basilici construite de împăratul Constantin cel Mare deasupra mormântului Domnului, iar a doua zi, fiind adunați acolo cu acel prilej mulți episcopi și credincioși, episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat întregului popor, pentru prima dată, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, iar toți cei de față au strigat „ Doamne miluiește!''. De atunci a rămas definitiv ziua de 14 septembrie ca sărbătoare a „Înălțãrii'' sau ''Arătării'' Sfintei Cruci.
Această sărbătoare este praznic împărătesc în care se ține post aspru (sau negru, după puteri), fiind singura de acest fel din an care se bucură de un astfel de regim alimentar strict (fără carne, ouă, lactate și, de cele mai multe ori, fără untdelemn). Postim pentru a ne aduce aminte de Pătimirile și Moartea Mântuitorului Iisus Hristos pe cruce. Ca și în celelalte zile de post, nici în această zi nu trebuie să ne rezumăm doar la consumul mâncărurilor vegetale, pentru că postul în profunzimea sa înseamnă și rugăciune, și iertare, și smerenie, și iubire față de aproapele. Sf. Cuv. Paisie Aghioritul spunea :,, Înaintea Învierii merge întotdeauna Răstignirea. Loviturile pe care ni le dau viața sau oamenii, dacă le primim cu răbdare și fără cârtire, devin cuie care ne răstignesc vechiul egoism. Însă după această răstignire urmează neapărat învierea sufletului și mângâierea dumnezeiascăʼʼ.
